News

Ungaria sfidează Ziua Națională. Autoritățile stau cu ochii pe cele mai fierbinți zone din România

Diplomaţii maghiari au primit interdicţie să participe la recepţiile organizate de ambasadele României cu ocazia Zilei Naţionale. Potrivit unui săptămânal ungar, dispoziţia a venit direct de la ministrul de externe, Peter Szijjarto. Ambasada României la Budapesta a organizat, săptămâna aceasta, recepţia de Ziua Naţională, iar în discursul său, ambasadorul Marius Lazurca a amintit că, anul acesta, se împlinesc 20 de ani de la semnarea Tratatului de bază româno-ungar. La recepţie nu a participat niciun reprezentat al guvernului maghiar.

La solicitarea Digi24, Ministerul de Externe de la Budapesta a declarat: „Întrucât maghiarii nu au ce sărbători pe 1 decembrie, ministrul pentru comerţ exterior şi al afacerilor externe au interzis tuturor diplomaţilor şi angajaţilor ministerului să participe la ceremoniile prilejuite de Ziua Naţională a României.”

Zona cea mai periculoasă din România de 1 Decembrie este Ținutul Secuilor – regiune alcătuită din județele Covasna, Harghita și o parte din Mureș – locul unde forțele de ordine și trupele antitero au început deja supravegherea piețelor publice, așa cum ne-au transmis autoritățile locale. În ultimii ani, mai ales în Covasna și Harghita, Ziua Națională a României a devenit momentul când extremiștii maghiari arborează drapele negre la ferestre, organizează atentate cu bombă (petarde mai exact) sau fac demonstrații în care batjocoresc tradițiile românești.

Libertatea notează că în Târgul Secuiesc, județul Covasna, de 1 Decembrie, etnicii naționaliști maghiari au tradiția de a atârna pe clădiri un steag negru de doliu. De acest steag negru era legat şi un mic drapel al Ungariei, semn că momentul este un prilej de doliu pentru ţara vecină. Reamintim că pe 1 Decembrie marchează unirea Transilvaniei cu România. Mai mult, tot în prima zi a iernii, maghiarii extremiști ascultă la maximum imnul Ungariei. Nici Târgu Mureș nu este ferit de extremiști. Locul de întâlnire al membrilor Gărzii Maghiare este Biserica Reformată, așa cum ni s-a transmis de la Prefectura din Mureș. Un localnic ne-a explicat că de 1 Decembrie se face și un fel de botez al noilor membri ai Gărzii Maghiare.

„Membrii sunt învăţati să urască românii, ţiganii şi evreii. Jură să-și dea viaţa pentru naţia maghiară. Este un jurământ special prin care fiecare recrut, după ce jură, bate cu ciocanul un cui în lancea steagului”, ne explică localnicul care are prieteni în Garda Maghiară. (foto: stirileprotv.ro. decembrie 2014)

To Top

Distribuiti

Daca ti-a placut acest articol, da-i share , pentru ca si prietenii tai sa citeasca

Shares