News

Victor Ponta, acest avertisment trebuie să ajungă la Dragnea

61678280

Fostul premier Victor Ponta trage un semnal de alarmă și afirmă tare și răspicat că cel mai mare pericol de care trebuie să se ferească PSD-ul este guvernarea ca partid de mâna a doua, cu premier de la alt partid.

”PSD nu trebuie să fie izolat. Nu putem lua doar noi 50%. Nu s-a întâmplat și nici nu cred că se va întâmpla nici în toamnă. Există varianta ca PSD să fie cel mai mare partid și să fie în opoziție. Pericolul izolării PSD a fost și va rămâne întotdeauna”, a spus Victor Ponta la România TV.

Victor Ponta a conchis prin a spune că este posibil ca PSD-ul să facă o alianţă în viitorul apropiat cu ALDE: „Din ce am văzut eu, cred că vom face alianță cu ALDE. Nu fac parte din conducerea PSD și nu știu strategia”, a spus fostul premier. Fostul preşedinte al PSD a vorbit şi despre cea mai grea perioadă prin care a trecut partidul pe care l-a condus:

„Există un pericol și mai mare pe care l-am trăit pe pielea mea. A fost o decizie luată de PSD, în decembrie 2008, cu Mircea Geoană la conducere, când am intrat la guvernare ca partid de mâna a doua, cu premier de la alt partid. Nu a fost vina lui Geoană, ci a CEX. După 9 luni, ne-au dat afară de la guvernare și am pierdut și alegerile prezidențiale și nici nu am putut aplica vreun proiect. S-a rupt partidul, s-a făcut UNPR, am scăzut în sondaje, a fost cea mai rea perioadă”, a declarat Ponta.

loading...
To Top

Distribuiti

Daca ti-a placut acest articol, da-i share , pentru ca si prietenii tai sa citeasca

Shares