News

Zile grele pentru Dragnea. Ponta, piatra GREA a Opoziției

Victor Ponta nu l-a uitat pe șeful PSD și a susținut că Liviu Dragneaseamănă cu celebrul baron al drogurilor din Columbia, Pablo Escobar, sau cu fostul dictator venezuelean, Hugo Chavez. Fostul premier, care și-a anunțat intrarea în proiectul ”Pro România”, a mai afirmat că poate să îşi dea ”doctoratul în cei cu mustaţă când mint”. Ponta pare să fie mai agresiv cu Dragnea decât orice alt on din Opoziție.

”Pot să-mi dau doctoratul în cei cu mustaţă când mint, că le tremură mustaţa. Când zic că nu-i interesează, îi interesează de fapt (…) Nu vreau să mă sune Daddy acum să-mi propună nu ştiu ce funcţie, mi-a propus atâtea funcţii încât mi-au ajuns toate (…)

Eu, dacă vreau să promovez pe cineva în Guvern, îmi fac o poză cu el şi îl sună Dragnea imediat şi îi dă o funcţie. Spuneţi-mi cine vrea să fie promovat. Sau spun: prietena mea cutare, prietenul meu cutare, îl ia imediat la Camera Deputaţilor şi îi dă o funcţie, îl pune într-un consiliu de administraţie, îi angajează o soră, o cumnată, un nepot. Domnule, România nu e Teleorman, nu putem să lucrăm toţi la stat, să ne dea Dragnea funcţii la toţi”, a declarat Victor Ponta, în conferința de lansare a ”Pro România”, acolo unde i-a avut alături pe Daniel Constantin şi Sorin Câmpeanu.

To Top